Dilatatia atriala stanga

              Dilatatia atriala stanga apare de cele mai multe ori secundar endocardiozei mitrale, o afectiune cardiaca intalnita mai des la cainii de talie mica. Datorita jetului de regurgit dinspre ventriculul stang spre atriu, presiunea intracavitara atriala creste producand in timp dilatatie atriala stanga. Ulterior, datorita cresterii presiunii intracavitare atriale, fluxul venos pulmonar (venele pulmonare care se varsa in atriul stang) este incetinit si se produce staza venoasa pulmonara, iar in timp edemul pulmonar cardiogen.
Radiologic, atriul stang dilatat este vizibil la marginea caudo-dorsala a siluetei cardiace (cercul negru pe imaginea radiologica), pe incidenta laterala, iar pe cea dorsala se suprapune peste silueta cardiaca, marind unghiul dintre bronhiile principale. Edemul pulmonar cardiogen se diferentiaza fata de alte tipuri de edem prin localizarea perihilara si se asociaza de cele mai multe ori cu dilatatia atriala stanga.
Tusea, un simptom adesea intalnit in acest tip de afectiune poate avea la baza doua mecanisme: edemul pulmonar cardiogen sau compresiunea atriului stang dilatat asupra bronhiei principale.

 

Dilatatia atriala stanga