Tag: evenimente
Informare privind desfăşurarea Conferinței de Imagistică Veterinară Iași, 11 – 12 decembrie 2015
Informare privind desfăşurarea
Conferinței de Imagistică Veterinară
Iași, 11 – 12 decembrie 2015
Stimaţi colegi,
Vă informăm că, în perioada 11 – 12 decembrie 2015, la Iași, s-a desfăşurat Conferința de Imagistică Veterinară, organizată de Asociaţia Română de Diagnostic Imagistic Veterinar (ARDIV) și Facultatea de Medicină Veterinară Iași. Manifestarea s-a desfășurat sub titlul Tehnici imagistice și elemente de diagnostic specific al diferitor afecțiuni ale organelor intraabdominale și intrapelvine.
Programul științific a fost condensat, cu lucrări de educație continuă ce au avut accent pe aspecte din practica veterinară: date instructive generale ale tehnicii radiografice și ecografice ale abdomenului, detalii ale examinării imagistice ale organelor digestive postdiafragmatice, aspecte normale și patologice radiografice și ecografice ale rinichiului și căilor urinare alături de postefecte ale traumatismelor bazinului, date actualizate ale examinării imagistice a splinei și prostatei.
Conferința a fost susținută de lectori din țară (FMV Cluj-Napoca) și străinătate; Dr. Sergio Guilherme, specialist în imagistică la Clinica Davies Specialists din Londra, a susținut două prezentări extrem de interesante prin natura lor practică: Imagistica în urgențele abdominale și Radiografia de contrast a tractusului genito-urinar.
Manifestarea științifică a câștigat în valoare și datorită unor prezentări axate pe imagistica afecțiunilor tumorale ale organelor intraabdominale și intrapelvine (ale peritoneului, ale ficatului și intestinelor, ale rinichiului și vezicii urinare); s-au prezentat date concrete ale stadializării tumorale (inclusiv mamare și a diferitor metastaze) precum și tehnica puncției abdominale și a diferitor formațiuni cu analiza produsului recoltat.
Conferința de Imagistică a fost creditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România cu 50 de puncte pentru participanți și 100 de puncte pentru lectori. Succesul deosebit al acestui eveniment complex a fost garantat de efortul organizatorilor și de feed-back-ul extrem de pozitiv rezultat din aprecierile directe ale participanților, cât și din chestionarele completate de acestea. Media generală a acestui eveniment științific a fost de 4,7 din maximum 5; am reținut indicațiile și dorințele colegilor de a asista la prezentări și din imagistica chirurgicală, din imagistica toracelui (a cordului și a pulmonilor), din imagistica afecțiunilor nervoase.
Noi, organizatorii suntem mulțumiți de reușita acestei manifestări și nu ne rămâne decât să promitem că nu ne vom opri,
Împreună pe calea imagisticii,
ARDIV
Asociația Română de Diagnostic Imagistic Veterinar
vă urează
Sărbători cât mai frumoase și Un An Nou Fericit!
Program stiintific final – Conferinta de Imagistica Veterinara, Iasi, 11 – 12 decembrie 2015
PROGRAM ȘTIINȚIFIC
CONFERINȚA DE IMAGISTICĂ VETERINARĂ
Iaşi, 11 – 12 decembrie 2015
Tehnici imagistice şi elemente de diagnostic specific în diverse afecţiuni ale organelor abdominale şi pelvine la câine şi pisică
11.12.2015, Amfiteatrul A1, Facultatea de Medicina Veterinară
12.00-13.00: Înregistrarea participanţilor
13.05–13.20: Vasile Vulpe – Clinica abdomenului dureros
13.20–13.40: Vasile Vulpe – Examenul radiologic al abdomenului – aspecte generale
13.40–14.05: Gheorghe Solcan – Tehnica examinării ecografice a abdomenului
14.05–14.25: Șerban Cristina – Puncţia abdomenului şi a formaţiunilor intraabdominale; examene specifice
14.25–14.50: Coffee Break
14.50–16.10: Sergio Guilherme – Abdominal Imaging In Emergency And Critical Care
16.15–16.55: Gheorghe Solcan – Ecografia ficatului
16.55–17.15: Andrei Baisan – Imagistica splinei
17.15–17.30: Coffee Break
17.30–17.55: Constantin Daraban – Examenul radiologic al stomacului şi intestinelor
17.55–18.45: Robert Purdoiu – Ecografia stomacului, intestinelor şi pancreasului
18.45-19.05: Sindilar Eusebiu – Abordarea imagistică şi chirurgicală a herniei diafragmatice
19.05–19.20: Elena Gavrilaş – Stadializarea proceselor tumorale
19.20–19.40: Vasile Vulpe – Imagistica tumorilor intraabdominale; elemente specifice de diagnostic; partea I-a
19.40–20.00: Discuţii
20.00–24.00: Masă colegială la restaurantul Clubul Bursei
12.12.2015, Amfiteatrul A1, Facultatea de Medicina Veterinară
9.30–9.50: Vasile Vulpe – Imagistica tumorilor intraabdominale; elemente specifice de diagnostic; partea II-a
9.50–11.15: Sergio Guillherme: Radiographic Contrast Studies Of The Genito-Urinary Tract (GUT)
11.15–11.30: Coffee Break
11.30–12.10: Bacuşcă Ludovic – Ecografia aparatului urinar
12.10–12.40: Lucia Corlat – Imagistica traumatismelor bazinului în relaţie cu integritatea căilor urinare
12.40–12.55: Lucia Corlat – Examenul imagistic al prostatei
12.55–13.10: Coffee break
13.10–13.30: Discuţii, Concluzii
Conferinta de Imagistica Veterinara, Iasi, 11 – 12 decembrie 2015
11 – 12 dec 2015, la Iasi, Amfiteatrul A1MV al FMV Iasi – Conferinta de Imagistica Veterinara, creditata de CMVRO cu 50 puncte (25 de puncte/ participant/ zi).
Reamintim ca taxa de participare este de 250 lei si cuprinde mapa, diploma de participare, 4 coffee-break.
Membrii ARDIV au reducere, achitand numai 180 lei.
Taxa poate fi achitata in contul asociatiei IBAN RO77BRDE240SV58953082400, sau direct la Laboratorul de Radiologie al FMV FMV Iasi.
Lista de inscrieri este deschisa.
Contact: 0232 407571, ardiv2013@yahoo.ro, facebook/Rx Fmv Iasi
Conferinta de Imagistica Veterinara, Iasi, 11-12 decembrie 2015
Pregatiri in linie dreapta pentru Conferinta de Imagistica Veterinara, Iasi, 11 – 12 dec 2015 – Tehnici imagistice si elemente de diagnostic specific
50 puncte oferite de CMVRO
Taxa de participare este de 250 lei, membrii ARDIV achita numai 180 lei.
Taxa se achita in contul ARDIV, la Laboratorul de Radiologie FMV Iasi, sau in ziua conferintei, la secretariat (cu inscriere prealabila, telefonica)
Se ofera mapa cu diploma de participare, 4 coffee-break.
Lista de inscriere este deschisa.
Va asteptam.
Contact: tel. 0232407571, ardiv2013@yahoo.com
Conferinta de Imagistica Veterinara, Iasi, 11 – 12 decembrie 2015
Conferinta de Imagistica Veterinara, organizata de ARDIV si FMV Iasi, in perioada 11 – 12 dec 2015, la Iasi (Amfiteatrul A1MV al FMV Iasi, este creditata de CMVRO cu 50 puncte (25 de puncte/ participant/ zi).
Reamintim ca taxa de participare este de 250 lei si cuprinde mapa, diploma de participare, 4 coffee-break.
Membrii ARDIV au reducere, achitand numai 180 lei.
Taxa poate fi achitata in contul asociatiei IBAN RO77BRDE240SV58953082400, sau direct la Laboratorul de Radiologie al FMV FMV Iasi.
Va rugam sa transmiteti anuntul celor interesati.
Lista de inscrieri este deschisa.
Contact: 0232 407571, ardiv2013@yahoo.ro, facebook/Rx Fmv Iasi
Creditare Conferinta de Imagistica Veterinara, Iasi, 11-12 decembrie 2015
ARDIVCONF03-2015
Acesta este codul de identificare prin care CMVRO acorda Conferintei de Imagistica (Iasi, 11 – 12 dec 2015) 50 de puncte pt participant, pentru ambele zile.
Lista este deschisa pentru inscrieri, amintim valoarea taxei de 250 lei, 180 lei cu reducere pentru membrii ARDIV.
Va asteptam!
Contact:
0232407571
ardiv2013@yahoo.ro
facebook/Rx Fmv Iasi
Conferința de Imagistică Veterinară, 11 – 12 decembrie 2015, Iasi
Asociația Română de Diagnostic Imagistic Veterinar vă invită să participați la Conferința de Imagistică Veterinară cu titlul:
“Tehnici Imagistice și Elemente de Diagnostic Specific în Afecțiunile Organelor Abdominale și Pelvine la câine și pisică.”-Iași, 11-12 Dec. 2015.
Taxa de participare va fi de 250 lei și va cuprinde:
-mapa individuală;
-diploma de participare (aprox.50 pcte oferite de CMVRO);
-4 coffee break.
În program vor fi cuprinse și aspecte de diagnostic ale proceselor tumorale intraabdominale și intrapelvine, puncția abdominală și examenul lichidului de puncție, aspecte ale traumatismelor abdominale și pelvine.
Amintim că membrii ARDIV vor achita taxa cu reducere – valoarea taxei de 180 lei.
Vă așteptăm cu drag!
Contact: 0232.407.571.
E-mail: ardiv2013@yahoo.ro
Conferinta de Imagistica Veterinara, 11 – 12 decembrie 2015, Iasi
Conferinta de Imagistica Veterinara – 11 – 12 decembrie 2015, Iasi
Asociatia Romana de Diagnostic Imagistic Veterinar anunta organizarea, in perioada 11 – 12 decembrie 2015, a Conferintei de Imagistica Veterinara cu tema “Tehnici imagistice si elemente de diagnostic specific in diverse afectiuni ale organelor abdominale si pelvine la caine si pisica”, desfasurat pe parcursul a doua zile. Vor fi prezenti lectori din tara si din strainatate cu teme axate pe examenul imagistic in urgente abdominale, traumatologia abdomenului si a bazinului in imagini, elemente de diagnostic oncologic si alte aspecte, interesante din punct de vedere practic.
Conferinta va fi inclusa in Sistemul National de Evaluare si va fi creditata cu puncte.
Vom reveni cu detalii.
Simpozionul de Imagistica Medicala Veterinara, ed. III – 22 – 23 septembrie 2015, Cluj – Colaj
Informare privind desfăşurarea Simpozionului Național de Imagistică Veterinară Cluj-Napoca, 22 – 23 septembrie 2015
Stimaţi colegi medici veterinari,
Vă informăm că, în perioada 22 – 23 septembrie 2015, la Cluj-Napoca, s-a desfăşurat Simpozionul Național de Imagistică Veterinară, organizat de Asociaţia Română de Diagnostic Imagistic Veterinar (ARDIV) și Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Acest eveniment a fost realizat și cu sprijinul unor parteneri ca S.C. Altius, S.C. VetRoSolution, S.C. Farmavet, Interactivity București (Dr. Radu Aronescu), S.C. VisioVet.
Ediția a III-a a acestui simpozion, devenit tradiție de acum, a cuprins Conferința de Imagistică Veterinară și Expoziția de pictură Prof. univ. Dr. Virgil Salanțiu. Conferința de Imagistică a avut un program condensat și variat ce a cuprins aspecte de tehnică imagistică și aspecte de patologie specifice ale diferitor sisteme și aparate – respirator, cardiovascular, genital,osos. Au suscitat interes desosebit lucrările de educație continuă în legătură cu aspecte ecografice și electrocardiografice ale unor afecțiuni cardiace la câine; s-au prezentat informații practice cu privire la diagnosticul diferențial și de certitudine a unor afecțiuni ale coloanei vertebrale, alături de informații decisive privind fizioterapia afecțiunilor coloanei; s-au expus date imagistice care asigură succesul unor intervenții chirurgicale minim invazive în fractura gambei și a luxației patelei la câine; s-au adus informații privind aspectele imagistice (inclusiv urografice) ale unor afecțiuni urinare la câine; și alte lucrări prezentate la un nivel științific înalt. Au fost prezenți lectori din țară și din străinătate: Prof. Leonardo Meomartino (FMV Napoli), Prof. Paolo Ciaramella (FMV Napoli), Prof. Manolo Novales (FMV Cordoba), Dr. Alessandro Guaracinno (FMV Bari), care au întregit manifestarea cu participarea și prezentările video deosebite.
Valoarea științifică a simpozionului a fost completată de Expoziția de pictură a Prof. Univ. Dr. Virgil Salanțiu realizată cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de tradiție în radiologia veterinară clujeană. Manifestarea fost creditată de Colegiul Medicilor Veterinari din România cu 50 de puncte pentru participanți și 100 de puncte pentru lectori. Succesul deosebit al acestui eveniment complex a fost garantat de efortul comun și de pasiunea pentru imagistica veterinară a organizatorilor (colegi de la disciplinele de Semiologie și Radiologie din FMV Cluj și Iași). Considerăm că temele alese au fost pertinente și necesare pregătirii continue a medicilor veterinari, opinie, de altfel confirmată de discuțiile și concluziile finale înaintate de invitați – s-a conturat astfel, în mod clar, dorința lor de a mai participa la astfel de manifestări de imagistică veterinară desfășurate în diverse zone ale țării noastre.
Împreună pe calea imagisticii,
ARDIV
Asociația Română de Diagnostic Imagistic Veterinar



