Simpozionul National de Imagistica Veterinara, Iasi, 29 – 30 septembrie 2017

ARDIV anunta Simpozionul Național de Imagistică Veterinară, 29-30 septembrie 2017, la Iași, sub titulatura Urgențe în medicina veterinară.

Programul va cuprinde:
– Urgențe medicale și de diagnostic imagistic
– Urgențe în chirurgie;
– Urgențe cardiologice;
– Terapii de urgență.
Dintre lectori: Prof. Dr. Voros Karoly, Dr. Jacopo Guccione, Dr. Constantin V-le Ifteme, Dr. Cosmin Muresan, Dr. Căloiu Andrei, Dr. Boghean Dragoș, Dr. Ștefănescu Alina, Dr. Cristina Șerban.
Se conferă diploma de participare cu valoare de 50 de puncte, 5 coffee-break; vom asigura tombola carte, premii, expoziție de carte (reviste specialitate) și produse specifice farmaceutice/instrumentar, echipamente și multe altele,
Informații la tel. 0232407571,
ardiv2013@yahoo.ro,

 

Informare – Congresul de Imagistica Veterinara, ed. I, Iasi, 22 – 24 septembrie 2016

ARDIV

vă informează despre

Congresul de Imagistică Veterinară, Ediția I,

ce a avut loc la Iași, în perioada 22  – 24 septembrie 2016

 

Congresul de Imagistică Veterinară, ediția I a, a fost organizat de ARDIV, alături de partenerul oficial MSD Health și partenerii științifici Societatea Română de Cardiologie Veterinară, Societatea Română Veterinară de Neurologie, Neurochirurgie și Medicină Comportamentală.

Programul științific a fost extrem de compact; organizatorii au pornit manifestarea pe 22 septembrie, la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași cu un Precongres, respectiv cu o conferință intitulată Chirurgie și Imagistică la animalele de rentă. A fost pentru prima dată la FMV Iași când s-a organizat un eveniment dedicat specialiștilor veterinari ce lucrează preponderent cu animale de talie mare. Participanții veniți din zone ale Moldovei și chiar din afara ei, au apreciat prezentările realizate pe teme ce au ținut de examinarea radiologică a membrelor la cabaline, de ecografia cavității abdominale în afecțiuni ale prestomacelor, de intervenții cezariană la vacă și de intervenții specifice în reticuloperitonită la aceeași specie. Toate acestea au fost prezentate de lectori specialiști în domeniu și practicanți așa cum sunt Dr. Gîscă Dan, Dr. Lefter Doru și Dr. Lefter Fănică. Ultimii doi specialiști au aplicat practic cele prezentate pe două exemplare bovine diagnosticate clinic cu reticuloperitonită (cu câteva ore înainte de începerea conferinței) în Clinica de Chirurgie a FMV Iași. Subliniem că auditoriul a fost realmente impresionat de profesionalismul tehnic și dexteritatea specialiștilor sus-menționați, aceștia confimând prin laparascopie și intervenție chirurgicală diagnosticul clinic asupra bovinelor aduse de la distanță mare la Iași.

Invitatul de onoare a fost dr. Ștefan Dinu, un maestru al chirurgiei veterinare de la Clinica Veterinară Caracal. ARDIV i-a conferit diplomă de excelență pentru întreaga activitate depusă în slujba sănătății animalelor și a oamenilor. Trebuie să subliniem că Dr. Ștefan Dinu este absolvent al facultății de la Iași, și noi am fost realmente onorați să-l avem în mijlocul nostru urmărindu-i prezentarea cu mare interes.

Temele prezentate de lectorii practicieni au suscitat interes deosebit, având loc discuții deosebit de captivante și solicitări către organizatorii ARDIV de a realiza în continuare evenimente ce reunesc specialiști veterinari din zona rurală.

Congresul de Imagistică Veterinară a continuat cu manifestarea științifică dedicată patologiei animalelor de companie, la Hotelul Majestic din Iași. Evenimentul a fost deschis (în data de 23 septembrie, ora 12.00) cu scurte cuvântări de salut adresate celor 150 de participanți (veniți din toate colțurile țării) de către președintele ARDIV – Prof. Dr. Vasile Vulpe, decanul FMV Iași – Prof. Dr. Gheorghe Savuța, rectorul USAMV Cluj-Napoca – Prof. Dr. Cornel Cătoi. Programul manifestării a cuprins prezentări cu caracter practic inserate în secțiunile Imagistică și Chirurgie, până la ora 20.00. Evenimentul a fost reluat în data de 24 septembrie ora 9.00, cu un program compact ce s-a terminat în jurul orei 16.45. De această dată, prezentările s-au axat pe teme ce s-au încadrat în secțiunile Neurologie și Medicină comportamentală, Diagnostic Imagistic (inclusiv RMN) și Noi direcții de aplicare a tehnicilor imagistice, inclusiv în Medicina legală.

Calitatea lucrărilor prezentate a fost garantată de lectorii prezenți la acest congres: Prof. Dr. Leonardo Meomartino de la FMV Napoli, Prof. Dr. Manuel Novales de la FMV Cordoba, Dr. Sergio Guilherme de la Clinica Davies din Londra, Prof. Dr. C-tin Vlăgioiu, Șef lucr. Dr. Alexandru B. Vițălaru, Șef lucr. Dr. Robert Purdoiu, Asist. Dr. Ciprian Ober, Dr. Andrei Căloiu și alții la fel de valoroși. Participanții au fost încântați de tematica lucrărilor și au fost interesați și de alte activități desfășurate în aria congresului ca, expoziție de carte de specialitate și tombolă de carte. Nu în ultimul rând, subliniem un eveniment deosebit ce a avut la acest congres: Dr. A. B. Vițălaru a lansat cel de al doilea volum al cărții sale intitulate Urgențe în medicina animalelor de companie; acest lucru ne-a onorat și a constituit un punct de atracție științifică deosebit pentru participanți. În același timp, ARDIV a expus și al treilea număr al Revistei de Imagistică (rezumatul acesteia este vizibil la adresa www.ardiv.org).

Succesul acestui congres a fost garantat și de sprijinul sponsorilor care au fost alături de noi, în cele trei zile de manifestări științifice: SC Liamed, SC VetRoSolution, SC Neologis, SC HS Medical, Veterinarul media,

Analizând retrospectiv, ARDIV a realizat multe evenimente de calitate pornind de la Simpozionul I din anul 2013 și culminând acum cu acest Congres, în anul 2016. Cred că am reușit să convingem că asociația noastră are o activitate continuu-responsabilă cu obiective centrate pe educația profesională a colegilor veterinari, cu accente pe pregătirea instructivă, practică. Nu este ușor să promovezi calitate maximă în condițiile social-profesionale de astăzi, dar ceea ce ne îndeamnă să mergem mai departe este aprecierea pozitivă și prezența la manifestările noastre a colegilor practicieni, tot mai mulți din îndepărtate colțuri ale țării; ARDIV ajunge astfel peste tot!

Împreună pe calea imagisticii veterinare românești!

ARDIV- Asociația Română de Diagnostic Imagistic Veterinar

Congresul de Imagistica Veterinara, ed. I, Iasi, 22 – 24 septembrie 2016

Afis Congres Micsorat

Simpozionul de Imagistica Medicala Veterinara, ed. III – 22 – 23 septembrie 2015, Cluj – Colaj

Colaj Simp Cluj 2015 resized

Simpozionul National de Imagistica Medicala Veterinara, editia a III-a

          Asociația Română de Diagnostic Imagistic Veterinar (ARDIV) și Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca vă invită să participați la Simpozionul Național de Imagistică Veterinară, ediția a III-a, ce va avea loc în perioada 22 – 23 septembrie. Manifestarea se desfășoară sub titlul 50 de ani de tradiție în diagnosticul radiologic si imagistic in medicina veterinara clujeana. Vor fi prezentate lucrări originale dar și aspecte concrete de educație continuă – sunt invitați să participe și medicii veterinari practicieni.
La acest simpozion vor fi prezenți lectori din țară și din străinătate:
       Prof. univ. Dr. Novales Manuel Duran, de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cordoba, Șef al Serviciului de Radiologie
       Prof. univ Dr. Paolo Ciaramella, de la Facultatea de Medicină Veterinară din Napoli, titular al disciplinei de Semiologie si Medicina Interna
       Prof. univ. Dr. Leonardo Meomartino, de la Facultatea de Medicină Veterinară din Napoli, director al Centrului Interdepartamental de Radiologie
        Se oferă diploma de participare și punctaj CMVRO (aprox. 50 puncte). Taxa de participare este de 300 lei si se achita în contul RO77BRDE240SV58953082400. Se poate achita și direct către organizatori – disciplina Semiologie/Radiologie, FMV Cluj.
 
Va asteptam cu drag!
Locația – FMV Cluj-Napoca
Contact: ardiv2013@yahoo.ro
0740687916, 0264596384, interior 208
Facebook.com/lacatus.radu.3

ANUNT IMPORTANT! – Simpozionul National de Imagistica Medicala Veterinara, ed. a III-a

In Septembrie la Cluj-Napoca,
Asociatia Română de Diagnostic Imagistic Veterinar (ARDIV) si Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca va invită să participați la Simpozionul National de Imagistică Veterinară, ediția a III-a, ce va avea loc în perioada 22 – 23.09.2015. Aceasta manifestare care a devenit un obicei la Iasi, va avea loc pentru prima dată în Ardealul țării noastre, în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Cluj.
Acest simpozion este deschis mai ales medicilor veterinari practicieni, cu prezentarea de aspecte concrete din imagistica medicală și chirurgicală, pe regiuni corporale și aparate, alaturi de aspecte de fizioterapie.
Se confera diploma de participare cu punctaj oferit de CMVRo (aprox. 50 puncte).
Va asteptam cu drag!
Inscrieri la: ardiv2013@yahoo.ro
Tel: 0740687916, 0264.596.384, interior: 208

facebook.com/lacatus.radu.3

Simpozionul National de Imagistică Veterinară, ediția a III-a

Asociatia Română de Diagnostic Imagistic Veterinar (ARDIV) si Facultatea de Medicină Veterinară Cluj-Napoca va invită să participați la Simpozionul National de Imagistică Veterinară, ediția a III-a, ce va avea loc în perioada 22 – 23.09.2015. Aceasta manifestare care a devenit un obicei la Iasi, va avea loc pentru prima dată în Transilvania, în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Cluj.
Simpozionul este deschis si medicilor veterinari practicieni, cu prezentarea de aspecte concrete din imagistica medicală și chirurgicală, pe regiuni corporale și aparate, alaturi de aspecte de fizioterapie.
Va asteptam cu drag!